Scurt Istoric

Comuna Şeica Mică cu satul aparţinător Soroştin au un trecut istoric bogat. Pe teritoriul comunei s-au găsit aşezări fortificate din epoca bronzului, cu straturi suprapuse de locuire până în secolul VI. Apoi au fost descoperite aşezări din perioada geto-dacică şi perioada romană.

Drumurile romane din localităţi făceau legătura cu principalul drum roman din această parte a Transilvaniei.

În secolul XII a început aşezarea primilor colonişti germani (saşi).Până la această dată (şi în continuare) teritoriul comunei a fost locuit continuu de populaţia autohtonă.

Prima atestare documentară a comunei Şeica Mică datează din anul 1316 sub numele de VILLA SALCHELK, iar localitatea Soroştin este atestată în anul 1319 sub numele de VILLA SORENSTEN.

Satul reşedinţă de comună Şeica Mică şi satul aparţinător Soroştin sunt martorele evenimentelor care s-au petrecut în zonă de-a lungul istoriei şi atestă convieţuirea dintre saşi, români şi alte naţionalităţi.

Denumirea localităţii Şeica Mică a evoluat cu diferenţe tipice administraţiei centrale:
– anul 1332- VILLA SALCHELK (l), 1532- KLEIN SCHELKEN (g), 1750- KISSELYK (m)
situaţie similară şi pentru localitatea Soroştin
– anul 1332 – VILLA SORENSTEN (l), 1468 – SOROSTHER (g), 1854- SOROSTELY (m).

Localitatea Şeica Mică (Klein Schelken), are o istorie bogat documentată şi destul de lungă. Prima aşezare din părţile acestea datează din epoca bronzului, dar ea nu are nicio legatură cu aşezarea din 1280 a saşilor. Numele pare a fi de origine slavă, de la „sol” (cuvântul slav pentru „sare”), şi a fost atestat în 1311 drept „Salchelk”.

Între 1316-1322, regele Carol Robert de Anjou făcea cunoscut braşovenilor şi locuitorilor din jurul Braşovului că localitatea Şeica Mică, împreună cu altele două, aparţinea abaţiei de Igris („Egrescher”). În 1318, acelaşi rege a întocmit un alt act prin care îi scutea pe locuitorii din Mediaş, Şeica Mare şi Şeica Mică de serviciul militar, de aprovizionarea cu alimente şi de găzduirea regelui, dar trebuiau să plătească totuşi în ziua de Sf. Martin 400 de mărci de argint ca impozit anual. La câţiva ani după aceea, greavul Arnold de Birthaelm cere capitolului de la Alba Iulia autentificarea acestui privilegiu regal.